BECURILE CASEI

De mai bine de două veacuri, ne bucurăm de lumina artificială din casele noastre. Nici nu ne mai putem imagina o locuință luminată cu lămpi sau lumânări, deși în România există azi aproape 100.000 de gospodării fără curent electric. O locuință obișnuită, cu 2-3 camere, are 10-15 becuri, iar lumina lor reprezintă circa 10% din factura la electricitate. De aceea este important ca becurile să aibă lumină puternică și în același timp să fie economice. Iată care sunt principalele tipuri de becuri și după ce criterii e bine să alegem un bec.

becurile-caseiCine a descoperit becul?

Becul a fost descoperit în anul 1.800 de omul de știință englez Humphry Davy. Savantul a reușit să aprindă o bucată de carbon după ce a conectat-o, prin două fire, la o baterie. Carbonul s-a aprins și a produs lumină. Becurile cu filament, așa cum le știm astăzi, au fost inventate de Thomas Edison în Statele Unite și de Sir Joseph Wison Swan în Anglia. Ei au ajuns la concluzia că, pentru a aprinde un bec, e nevoie de un filament capturat într-un balon fără oxigen. Edison a fost cel care a perfecționat becul și, în 1880, a reușit producă un bec cu o durată de viață mare, de circa 1.500 de ore.

De atunci, becul incandescent a ajuns să fie eclipsat de variantele lui moderne, mai economice și mai puternice.

Tipuri de becuri

Becurile fluorescente
Becul fluorescent funcţionează în mod asemănător cu tuburile de neon. Diferenţa constă în faptul că starterul care se foloseşte la neonul clasic a fost înlocuit cu circuite electronice mici, ceea ce a permis realizarea unor becuri fluorescente de mici dimensiuni.

Este vorba despre un tub fluorescent (tub ce conţine gaz prin care se produce o descărcare electrică cu scopul de a produce lumină) care emite lumină, al cărui tub este miniaturizat, pliat în două, trei sau patru sau răsucit şi dotat cu un soclu.

Acest tub oferă o lumină difuză și ternă. Pereții tubului sunt acoperiți cu o pudră fluorescentă, care se luminează la trecerea curentului. Neoanele sunt potrivite pentru încăperi ce nu au nevoie de lumină puternică: garaj, cămară, hol.

Becurile fluorescente au un consum mai scăzut de energie, adică cu până la 80% mai puțin decât becurile clasice. Totodată, au o durată de viață mult mai mare decât un bec incandescent (5.000 – 15.000 de ore față de 1.000 de ore).
Acest tip de bec funcționează după următorul principiu: energia consumată încălzește gazul din interiorul bulbului de sticlă, iar acesta devine incandescent și emite lumină.

Becurile economice (LFC) emit lumină în nuanțe de la alb la galben. Culoarea produsă de fiecare bec este menționată pe ambalaj, în grade Kelvin. Cu cât gradul Kelvin este mai mic, cu atât culoarea luminii este mai apropiată de galben.

Prețurile becurilor fluorescente pornesc de la 4 lei.

Avantajele becurilor fluorescente

Marele avantaj al acestui tip de becuri este consumul, care este de 4-5 ori mai mic decât consumul becurilor cu incandescenţă. În interiorul becului se află un gaz la presiune joasă compus din vapori de mercur şi neon, argon sau xenon. Peretele interior conţine o substanţă fluorescentă pe bază de fosfor. Când becul este conectat la o sursă de curent au loc descărcări electrice în interiorul său, iar acestea duc la propagarea luminii.

Dezavantajele becurilor fluorescente

Principalul dezavantaj este că se aprind lent şi este nevoie de timp până când ajung la luminozitate maximă. În plus, culoarea lor nu este foarte frumoasă, fiind mată, difuză și lăptoasă.

Sunt becurile fluorescente periculoase?

S-a vehiculat, în ultimii zece ani, ideea că becul fluorescent, economic ar fi nociv pentru sănătate. S-a scris, în mod repetat, în special în mediul online, că becurile fluorescente ar elimina o cantitate uriașă de mercur, care este toxic. Iar efectele ar fi migrene, anxietate sau deficiențe de concentrare.

În realitate, studiile au demonstrat că nu există nicio legătură între becul economic și eventualele probleme de sănătate.

Becurile cu halogen
Un bec cu halogen conţine un gaz inert, cum ar fi iodul sau bromul. Halogenul produce lumină albă, asemănătoare cu lumina zilei. Comparativ cu becul clasic incandescent, becul cu halogen emite cu 20% mai multă lumină. Iar durata de viaţă a unui astfel de bec variază între 1.000 şi 2.000 de ore.

Unele becuri cu halogen funcţionează la 230 de Volți, altele, mai puţin energofage, funcţionează la 12 Volți, dar acestea din urmă au nevoie de un transformator.
Becurile cu halogen de formă tubulară (de tip R7S) sunt cele care consumă cea mai multă energie, chiar dacă în prezent sunt disponibile şi cu tehnologii ce permit reducerea consumului cu 20% faţă de versiunile anterioare.
Becurile cu halogen 230 V există acum cu soclu „standard”: E27, E14. Aceste becuri consumă în medie cu 30% mai puţin decât un bec cu incadescenţă clasică. Aceste becuri sunt de clasă energetică C.
Becurile cu halogen 12V necesită utilizarea unui transformator. De asemenea, sunt realizate prin tehnologii care permit un consum mediu cu 30% mai redus decât al unui bec cu halogen standard 12V. Aceste becuri sunt de clasă energetică C.
Becul cu halogen funcţionează după acelaşi principiu ca becul incandescent. Ceea ce diferă sunt compoziţia bulbului din sticlă şi amestecul de gaze din interior, care conţin şi halogen. Astfel, filamentul poate ajunge la o temperatură mai mare fără a se arde.

Prețurile becurilor cu halogen pornesc de la 3,50 lei.

Avantajele becurilor cu halogen

Sunt cu 20% mai luminoase decât becurile cu incandescență, iar durata de viață este de 2 sau chiar 3 ori mai mare. Becul cu halogen este becul ideal dacă în casă există variatoare de lumină.

Dezavantajele becurilor cu halogen

Becurile cu halogen nu pot fi amplasate în apropierea surselor inflamabile sau a copiilor. Emit radiații ultraviolete, care sunt nocive pentru piele. Totodată, trebuie manipulate cu mare grijă, pentru că sunt foarte fragile.

Becurile LED
Un LED (Light Emitting Diode) este o diodă electroluminiscentă. LED-ul permite obţinerea de lumină cu un randament foarte bun. Adică mare parte din energia introdusă în LED va fi convertită în lumină. Becurile LED nu conţin mercur, nici vapori de sodiu. Totodată, sunt considerate de mulţi ca fiind tehnologia viitorului.

LED-urile folosesc diode emițătoare de lumină, în locul filamentelor și gazelor rare din becurile clasice.

Iluminarea cu LED-uri a fost introdusă în anii 60, când acest tip de bec a început să înlocuiască indicatoarele de pe dispozitivele electronice. Le-a recomandat puterea redusă pe care o consumă și durata de viață uriașă, de 50.000 de ore. Practic, nici nu trebuie înlocuite.

Multă vreme, LED-urile au fost disponibile doar în culorile galben, portocaliu, roșu, verde. În anii 90, au apărut pe piață și LED-urile de culoare albastră, cyan și violet.

Abia câțiva ani mai târziu a fost descoperit LED-ul alb. Atunci a și fost introdus în iluminarea caselor. Deocamdată, sunt folosite preponderant în lămpile decorative.

Spre deosebire de celelalte becuri, LED-urile nu au filament. Ele sunt dispozitive electronice care produc lumină atunci când sunt străbătute de un curent electric. Utilizate frecvent în industria de automobile și în aviație, LED-urile consumă puțină energie, rezistă la temperature extreme și nu degajă căldură.

Prețurile LED-urilor pornesc de la 12 lei.
Avantajele LED-urilor

  • Durata de viaţă mare. Becurile LED pot fi folosite de două ori mai mult faţă de cele fluorescente şi de peste 50 de ori mai mult faţă de cele incandescente.
  • Rezistenţă crescută. Becurile LED sunt rezistente la şocuri şi vibraţii pentru că nu au filament, ca becurile incandescente.
  • Eficienţă superioară. LED-urile produc o lumină mult mai puternică şi mai apropiată de lumina albă.
  • Consum redus de energie. Marele avantaj al acestui tip de becuri este consumul său scăzut, de 10-15 ori mai mic decât cel al unui bec incandescent.
  • Tipul de lumină. Becurile LED produc lumină rece, spre deosebire de becurile incandescente care se încing foarte mult, având, din această cauză, o eficienţă scăzută. Mai exact, 90% din energia electrică ce le străbate este transformată în căldură, şi numai 10% este transformată în lumină.

Dezavantajele LED-urilor

  • Preţul mare. Faptul că un LED costă de patru ori mai mult decât un bec fluorescent sau cu halogen îi face pe mulți să nu îl cumpere. În timp însă, prin economisirea energiei, costurile se amortizează.
  • Lumina direcțională. Becurile LED produc lumină direcțională, adică lumina nu este împrăştiată uniform în întreaga încăpere. Cu timpul însă, această problemă a fost parţial remediată, prin apariţia unor modele noi, cu mai multe diode LED şi cu un sistem de lentile care împrăştie lumina la fel ca becurile incandescente.

Becuri speciale

Becul de luminoterapie

Simulează lumina naturală și are efecte binefăcătoare și revigorante pentru psihicul nostru. Specialiștii susțin că acest gen de lumină combate depresia din anotimpurile întunecate –toamnă, iarnă- pentru că simulează lumina unei zile însorite de vară.
Becul ionizant

Becul ionizant nu doar luminează, ci are și alte atribute. Mai exact, generează ioni negativi ce purifică aerul. Înlătură, de exemplu, fumul și mirosul neplăcut din casă. În plus, omoară germenii dăunători ce pot provoca alergii și revitalizează corpul.

Cum alegi becul potrivit pentru casa ta?

Atunci când îți cumperi becuri pentru casa ta, este bine să ai în vedere câteva criterii: media de viață, costul, tipul de bec și lumina pe care o produce. Adică trebuie să știi dacă emană lumină caldă sau lumină rece. Știi ce tip de lumină emană becul dacă te uiți la culoarea bulbului. Dacă acesta are o nuanță gălbui-portocalie, atunci becul produce o lumină caldă. Becurile albe, în schimb, oferă o lumină rece, în nuanțe de albastru.

Pe lângă faptul că este mai odihnitoare, lumina caldă este și mai economică decât lumina rece.

În concluzie, alegerea unui bec trebuie să țină cont de mai mulți factori. Dar criteriul care trebuie să primeze este confortul oferit de lumina pe care o răspândește. Dacă alegi un bec ieftin, economic, cu o durată de viață mare, ești câștigat din punct de vedere financiar. Nu ignora însă aspectul confortului. O lumină intensă, dar odihnitoare nu îți va obosi ochii și îți va accentua starea de bine.


Cu un Like vezi tot ce publicăm: